Sărmanul

Într-o zi eram pe stradă
Şi am dat de un sărman,
Ghemuit, făcut grămadă
Şi flămând, vroia un ban.

Am găsit prin buzunare
Şapte monezi de o mie,
Şi-n mâna sa rugătoare
I le-am pus, cu bucurie.

Faţa-atunci, s-a luminat
Pentru darul meu făcut,
Şi primindu-i, i-a băgat
Jos, sub-al său aşternut.

Mâinile-i, erau murdare
Căci târându-se cu greu,
Fiindcă nu avea picioare
Le punea, pe jos mereu.

Starea-i jalnică spunea
Despre viaţa lui amară,
Însă nimeni nu putea
Să i-o facă mai uşoară!

Tot ce puteau de a face
Călătorii-n sus, şi-n jos,
Erau mâna a-şi desface
Să-i ofere-un dar milos.

Nu conta cât e de mare
Orice dar, ce-i ofereau,
Conta gestu-n îndurare
Al oricui, care-i dădeau.

Împlinind voia cerească
De-a fi demni-n dăruire,
Orice faptă omenească
Va primi-n cer răsplătire!

Flavius Laurian Duverna
20 martie 2009