Era sfârșitul iernii, o iarnă ca oricare,
Dar într-o casă mică era o sărbătoare,
Nu era sărbătoare așa cum este acuma,
Era o sărbătoare cum nu mai e nici una.

Căci la sfârșitul iernii măiță, te-ai născut
În casa în care Domnul, chiar El te-a conceput,
Tu ai venit pe lume exact cum Domnul a vrut,
El a știut mai bine totul de la început.

Te-am cunoscut măiță tot într-o zi de iarnă
În casa ta micuță, dar caldă de la țară,
Mi te-ai lipit de suflet cu bunătatea ta,
Privirea ta senină și vorba n-oi uita.

La poalele pădurii în casa ta de lut
Au trecut cu iubire nepoți ce ai crescut,
Aveai lipsuri destule, dar nu ai murmurat
Când ți-au venit nepoții, tu i-ai crescut cu drag.

Ai fost un stâlp de seamă cu vorba ta blajină,
Ai oblojit răni multe chiar încă de copilă,
Ai fost un bun exemplu, un om de pus la rană,
Dar anii au trecut, eu acum bag de seamă.

Stau, mă gândesc măiță ce pot să îți doresc,
Eu vreau să-ți spun acuma, ca tine vreau să cresc,
Să fiu o bunicuță exact cum ești mata,
Ești un exemplu, mamă, și eu te voi urma.

Ai o vârstă frumoasă și eu sunt fericită
Că ai în casă fete și ești tare iubită,
Încerc în vers acuma să scriu dorința mea
Căci știu, dragă măiță, că este ziua ta.

Cer cu ardoare multă să fi doar fericită,
Să fi mereu iubită și foarte ocrotită,
Să ai zile senine și pace în casa ta
Și să aștepți pe Domnul cât viață vei avea.

Să vezi cum vin acasă nepoate și nepoți,
Să-i strângi la rugăciune în casa ta pe toți,
Cu fetele iubite să stai la rugăciune,
Să vadă c-au o mamă ce este o minune.

Închei cu o urare, din inimă îți spun,
Știu c-ai trecut prin multe, dar știu că Domnu-i bun,
Vreau să uiți suferința și să trăiești mulți ani,
Din partea mea din suflet îți scriu la veșnici ani!
Emilia Dinescu