Când alai de nuntă, frate,
Se arată prin cetate,
Toată atenția privirii
Și dorința mare-a firii,

Prin piețe sau pe străzi,
Pe ferestre poți s-o vezi
Cum lumea toată-i curioasă
Ca s-o vadă pe mireasă.

Cum îi șade împodobită,
Cât este de fericită,
Într-un alb strălucitor,
Cu cunună și cu voal.

Sau, poate este mai smerită,
Nu-i așa împodobită.
Alb ea poartă ca simbol,
Dar n-are cunună nici voal.

Că voalul de pe ochi s-a dus
Prin Duhul Sfânt; prin El Isus,
Iar cununa vrea s-o poarte
Sus în veșnica cetate.

Că-i aproape ziua-n care
Auzi-se-va strigare
Și toți ce-au fost în așteptare
Îi vor ieși spre întâmpinare.

Iar chibzuitele fecioare
Cu untdelemn, nu vase goale,
Vor intra atunci la nuntă
Vor intra-n odaia sfântă.

Dar nu se poate orișicum.
Deci să ne cercetăm acum.
Cum suntem vom fi mireasă
Sau fecioară ne înțeleaptă?

Oare cum va fi aleasa?
Oare cum va fi mireasa
Ce se va-nălța la cer
Întâmpinată de Emanuel?

Oare voi-va El să vie
Ca s-o schimbe din mândrie,
Sau mai degrabă vor fi răpite
Acele fecioare smerite.

Care aici își au menirea
Să se lupte crunt cu firea
Și să-l biruie pe eu
Prin Duhul lui Dumnezeu.

Porumbița cea aleasă,
Scumpa Domnului mireasă,
N-ai s-o vezi la pas cu lumea
Că își răstignește firea.

Nici în haine tare strâmte,
Nici de-acele transparente,
Ci cu rușine și sfială,
Nu cu mahramă ușoară.

Ca să-i facă bucurie
Preaiubitului său Mire
Care-o vrea cu gelozie
Să trăiască-n curăție,

Împodobită-n haina mântuirii
Și mantaua izbăvirii,
La mijloc cu brâu încinsă
De ispite ne-învinsă.

De pe buze-i curge miere,
E-o grădină de miresme,
E-o fântână din grădini
Între nard, între mălini.

Dar grădina-i încuiată
Și fântâna-i sigilată,
Că mireasa-i fără pată
Ce la cer va fi luată.

Ea hainele și le-a spălat
În sângele ce s-a vărsat,
Ca să ne spele de păcate
Și să fim scăpați de moarte.

Mirele ceresc Isus,
Miel de jertfă-a fost adus
Pe crucea din Golgota
Dovedind iubirea Sa.

Ca să îmbrace-n in subțire,
Fapte de neprihănire,
Un popor, o mare gloată,
O fecioară, o mireasă.

Rugăciune, post și veghe
Este aceea ce se cere
Până Mirele Isus
Va reveni precum ne-a spus.

Vremurile-s pe sfârșite,
Multe prorocii sunt împlinite,
Trâmbițele au să sune,
Ultima pe-ai Săi s-adune.

Va veni ziua măreață,
Așteptată de mireasă.
Cel ce vine va veni,
Nu, El nu va zăbovi.

Cu-o dorință înfocată
Firea întreagă acum așteaptă
Taina descoperirii
Fiilor Dumnezeirii

Ce se vor înălța în slavă.
Lumea întreagă ca să vadă
Zguduită-n temelii,
Cine-au fost acești sfinți fii.

Cât de minunate
Fi-vor clipele răpirii
Când mireasa-și va primi,
Cununa neprihănirii!
Fiți dar gata-n orice ceas
S-ascultați de sfântu-i glas!

Cum ai primit așa să ții!
Să nu te iei după străini,
Că prin Duhul Sfânt și prin Cuvânt
Vei birui pe-acest pământ.

Duhul și mireasa zic: vino!
Și cine aude să zică: vino!
Maranata! Slavă lui Isus,
Slavă și mărire Tatălui de sus!
Amin.