Este o luptă,
E un război ce se duce  tacit,
De ani și ani sub masca tăcerii,
Ce a  știut să ofere, un țel pervertit.

Parcă nu am fi noi
Cei de ieri, iar acuma,
Se vede doar zgura
Din oțelul călit;

Ne-a rămas doar credința
Ca simbol neclintit...
Dar fața e alta,
Ca de om, obosit.

Un țel pervertit
Sub masca tăcerii
Mai greu ca osânda,
Ne înfășoară subit.

Unde ești vreme
Ce-ai fost și te-ai dus?
Unde e fierul cel cald, de bătut,
Unde sunt brațe vânjoase, de lut?

Mă doare când văd,
Zâmbind tirania,
Din birouri înalte
Și fețișuri de grup.

Mai greu e acuma
Sub masca tăcerii,
Cu mâini ferecate
De-un farmec pierdut.

Mă macin și plâng
Căci nu simt izbânda,
Nu văd luminița,
N-am putere să lupt.

Sunt eu, cel de acuma,
Cel ce caută ieșirea
Sub un nor de cenușă,
Și-un traseu de parcurs.

Dar cui? Cui să îi spui,
Că te doare trădarea,
Când toți te ascultă
Dar puțini te aud.

La cine să merg?
Pe cine să strig?
La ce porți să plâng?
Așteptând un răspuns.

Puțini își asumă
O stare pierdută,
Când tot ce-i minciună
Ne unește mai mult.

Se întreabă o lume:
Unde-s bărbații?
Unde sunt eu,
Unde ești tu?

Când noi nu schimbăm
O stare de jale,
O lume murdară,
Un mediu corupt;

Ne doare mai tare,
Căci răul tot vine,
Schimbând ce-a fost bun
Într-un țel prefăcut.

Mai credem că-i bine
Când lumea se teme
Și pământul se mișcă,
Cum n-a fost demult?

Mai credeam că-i bine
Când războiul e aproape
Și avioane de luptă
Pot veni în curând?

Mai credem că-i bine
Când bărbați poartă fustă,
Iar legea le dă,
Curaj și mai mult?

Mai credem că-i bine
Când polii se schimbă,
Iar lumea se-ntoarce,
Cu josul în sus?

Mai credem că-i bine,
Când eu și cu tine
Sub masca tăcerii,
Murim câte-un pic?

Te chem Doamne!
În ziua necazului,
Căci nu pentru mine
Mă tem cel mai mult.

Ci pentru acei,
Ce-au auzit de tine,
Dar nu vor să creadă
Ce spui Tu, demult.

Te rog, arată-mi Tu lupta
Ce trebuie s-o duc,
Și dă-mi și putere
Căci nu duc prea mult.

Aruncă Tu  masca, întregii taverne
Și trimite-ți ostașii
Căci lumea se pierde,
Fără un nou început.

Dar nădejdea nu piere,
Cât lupta se duce
Și credința în Tine
Îmi dă un statut.

Și chiar de vremea
Pe rând le va cerne,
Eu stau lângă tine
Căci Tu îmi ești scut.