S-a săturat pământul de-atâta nepăsare
Şi geme din adâncuri oftând înlăcrimat
Căci îl străpunge-amarnic a omenirii ură
Ce-n setea ei de-avere de dragoste-a uitat
Şi sângeră pământul căci nu-şi mai simte viaţa
Pulsând în codrii falnici şi-n susur de izvor
Nu mai respiră liber parfum şi frumuseţe
Căci fumu-l înveşmântă şi luptele îl dor...

S-a săturat pământul să rabde omenirea
Ce-alege să păşească pe drumul către hău
Când totu-n jur e haos şi teamă şi durere
Şi prea puţini mai cred şi speră-n Dumnezeu
Şi s-a trezit pământul şi strigă din adâncuri
Cu vuiet ne vorbeşte, cu zbucium repetat
Să ne întoarcem iarăşi la dragostea curată
La Cel ce din iubire pe toate le-a creat!

S-a săturat pământul de rana adâncită
Ce-i sfredeleşte trupul să-i scoată bogăţia...
S-a săturat de vorbe rostite la mânie
Ce şi-au pierdut respectul ce naşte omenia...
Opreşte-te o clipă şi-ascultă-i tânguirea!
Ea vine din adâncuri şi creşte şi tot creşte
Pătrunde în palate în case şi bordeie...
Opreşte-te şi-ascultă... pământul ne vorbeşte!

Vulcan-26-02-2023
Mary