De ce tu plângi ín mine, suspini fără-ncetare,
Te zbați și strigi întruna tu inimă mereu,
Când ești pe brațul care a biruit și moartea,
Pe brațul cel puternic de-un mare Dumnezeu.

De ce ți-e teama hainã de ce tu plângi amarnic,
Când tu ai fost aleasă mireasă ca să fii,
În locurile sfinte din Țara vesniciei,
Să fii în veci tu vie cu cei ce vor fi vii.

De ce tu ești adesea în viațã-ndureratã,
Cãnd numai bucurie de sus Isus ți-a dat,
Ridică-te și cântă, tu bate-ntotdeauna,
Doar pentru Cel ce-ți este Stăpân și Împărat.

Rămâi numai deschisă spre cerurile-nalte,
Să locuiască-n tine, mereu doar Dumnezeu,
Cu tine va rămâne doar El întotdeauna,
La bine dar și-n clipa, când ție-ți va fi greu.

Nu suspina sub stele, ascultă printre ele,
Cum strigă vocea blândă din locul cel de sus,
Tu inimă rănită, ea este vocea care,
Ți-aduce vindecare, e glasul lui Isus.
Amin