Mai dă-mi un strop din harul Tău, ca să mai strig odată,
Spre izbăvirea ce-o aștept eu Doamne ne-ncetat,
Mai dă-mi putere ca să rabd aceste vremi... o Tată,
Prin care sunt adeseori de ele încercat.

Mai lasă raze aurii în fața mea pe cale,
Căci nu aș vrea pe-adânc suspin o clip-a rătăci,
Nu vreau să stau nici la răscruci, iubite... nici prin vale,
Eu vreau mereu doar să alerg, orice aș întâlni.

Mai lasă dragostea de sus, pe fața-mi umezită,
Un zâmbet să-mi aduc-aș vrea, când întristat iar sunt,
În inimă vreau să te simt, Isuse-n orice clipă,
În gândul ei să am mereu doar pentru Tine-un cânt.

Tu mai revarsă ape vii, să mă adăp din Tine,
Desparte mările să pot, spre mal s-alerg mereu,
Privirea Ta să o îndrepți, de sus doar înspre mine,
Să pot să trec mult mai ușor atunci când este greu.

Mai las-al Tău balsam divin, când rana iar mă doare,
Căci numai Tu poți să m-alini în clipa cea mai grea,
De mână ține-mă atunci, când vrea să mă doboare,
Când din adânc răcnește iar, cel rău cu-armata sa.

Mai dă-mi putere sa ridic, privirea către zare,
Căci doar spre ea nădejdea vie pot s-o am mereu,
Spre ea de voi privi atunci în clipele amare,
Eu voi putea să văd cum vii, preasfinte Dumnezeu.

Mai dă-mi speranța că-ntr-o zi, nu ne vom mai desparte,
Mai dă-mi speranț-acelor vremi, ce-s fără suferinți,
Și fă-mă astăzi să le văd că nu-s așa departe,
Aproape sunt, și-n veci vom sta, la masă cu cei sfinți.
Amin