Peste rana ta creștine, cu balsam de vindecare,
Vine Domnul căci puterea, vindecării El o are,
Doar El știe cât de mare e durerea ce o ai,
Doar El știe în picioare când nu poți tu să mai stai.

Când e noapte și apare iarăși teama-n fața ta,
Doar El poate să coboare, cu lumin-a-ți lumina,
Drumul șerpuit prin vale, către locul luminos,
Pe o culme sus pe stâncă, către locul glorios.

Peste fața-nlacrimată mâna Sa vă coborâ,
Și cu cel ce-aduce lacrimi, va lupta-l va doborâ,
El un zâmbet îți va pune-n inimă ca tu să fii,
Chiar și-n plânsul cel amarnic, plin numai de bucurii.

Căci mereu se îngrijește, de acei ce sunt ai Săi,
Să nu cadă pradă celor care stau la pândă... răi,
Le croiește lor o cale chiar și printre vremi pustii,
Un izvor devine-n ele, Domnul doar de ape vii.

El nicicând nu-i părăsește, pe acei din El născuți,
Cei hrăniți din suferință, cu necaz ce sunt crescuți,
Pentru ei oprește timpul, vântul care-i furios,
Pentru cei care au teamă, de porunca lui Hristos.

Pentru ei oprește valul, pentru ei El... Dumnezeu,
Pe o cruce blestemată, și l-a dat pe Fiul Său,
Singurul în chin să moară, căci prea mult El ne-a iubit,
Nu prea mult... fără măsură, totul El ne-a dăruit.
Amin