M-ai așezat pe-o stâncă
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 27/02/2023
M-ai așezat pe-o stâncă
autor. Diana (G. U)

M-ai așezat pe-o stâncă,
M-ai pus Tu în picioare,
Să văd ce minunată-i,
Măreața Ta lucrare,
Mi-ai dat a Ta lumină,
Să văd ce mare ești,
Să văd că-ntreg pământul,
Și ceru-mpărățești.

M-ai scos dintr-o pustie,
M-ai dus lângă izvoare,
Să beau din apa vieții,
Ce nu e trecătoare,
Din groapa-ntunecată,
Tu Doamne m-ai salvat,
Căci în a Tale palme,
Am fost și eu săpat.

M-ai pus pe a Ta urmă,
Când rătăcit prun vale,
Eram orbit de răul,
Ce îmi stătea în cale,
Mi-ai dat să port un nume,
Ce nu l-am meritat,
Dar dragostea Ta mare,
Atunci mi-ai arătat.

Mi-ai dat a Ta lumină,
Ca să nu rătăcesc,
Prin lumea de durere,
Ce vrea să obosesc,
Putere de la Tine,
Eu Doamne am primit,
Ca să nu fiu de valuri,
De stânci Isus zdrobit.

M-ai dus sub o lumină,
Într-un târziu de noapte,
Ai alungat și umbre,
Dar și străine șoapte,
Ca să nu am vre-o teamă,
De-ntunecimea sa,
Ce-ncearcă-ntotdeauna,
A mă opri în ea.

M-ai pus la adăpostul,
Ce este doar la Tine,
Sub aripile-ntinse,
Și azi ce-s peste mine,
Ca să nu fiu în fața,
Săgeților ce vin,
Dorite să-mi hrănească,
Ființa-mi cu suspin.

Mi-ai întărit și pasul,
Pe urma de durere,
Ai revărsat și harul,
Să simt eu mângâiere,
Îți mulțumesc pe Tine,
Că eu te-am cunoscut,
Că-mi ești mereu Tu mie,
Și pavăză și scut.
Amin


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 166
Opțiuni