Ne-ai scos din pulberea plăcerii
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 27/02/2023
Ne-ai scos din pulberea plăcerii
autor. Diana (G. U)

Ne-ai scos din pulberea plăcerii, ce în păcate ne ținea,
Ne-ai pus pe-o stâncă în picioare, ca să se vadă slava Ta,
Ne-ai dat un nume fără merit, cu Duhul Tău ne-ai botezat,
Așa ai hotărât Tu Doamne, cu sânge sfânt când ne-ai spălat.

Ne-ai dat din dragostea cerească, un loc în cer ne-ai pregătit,
Prin legământ a noastre inimi, cu Tine Doamne le-ai unit,
O mult prea mare sfântă jertfă, pe Golgota Tu ai adus,
Să ne salvezi de moartea care, ai biruit-o Tu Isus.

Ne-ai scos din ura-apasătoare, cu dragoste ne-ai îmbrăcat,
Cu suferință și durere, pe noi Tu ne-ai răscumpărat,
Pe lemnul suferinței Tale, când ai luptat pân-la sfârșit,
Când te-ai gândit la noi Isuse, la Tine când nu te-ai gândit.

Ne-ai scos din colții ce strapunse, a noastre inimi ca să fim,
Ca pietre nefolositoare, dar n-ai lăsat ca să murim,
Tu n-ai lăsat să ne doboare, acel care a plănuit,
Sa ne scufunde-n bezna nopții, departe de-al Tău infinit.

Ne-ai scos din văile durerii, la locul larg și luminos,
Ai biruit în orice luptă, Căci Tu ești Doamne glorios,
Ne-ai ridicat din praful vieții, din noi Tu vase ai făcut,
Ca să avem la capăt Doamne, cu Tine toți un început.
Amin
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 176
Opțiuni