După aproape zece ani de căsnicie,
Rut moabita a intrat în văduvie.
Soacra ei Naomi să se-ntoarcă vrea
Singură spre Israel, înspre țara sa.
Ea le-ndeamnă cu căldură pe nurori,
Văduve-amândouă ca să plece-n zori,
Să se-ntoarcă cu nădejde la casele lor,
Domnul să le aibă-n pază, să le fie-ocrotitor.
Orpa o ascultă, se-ntoarce din drum,
Rut e hotărâtă să rămână-oricum
Cu draga ei soacră în drum către țară
Și-n finalul vieți-n Israel să moară.
Ea face-o frumoasă declarație-legământ,
Ce rămâne peste veacuri un model sfânt
De dragoste adevărată și de unitate,
Care-nvinge bariere și sfârșește-n moarte.
„Dragă mamă, nu sta de mine să te las,
Înapoi eu nu voi face nici un pas.
Încotro vei merge tu, voi merge și eu,
Iar poporul tău va fi poporul meu.
Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu.
Nu mă dau în lături cât ar fi de greu.
Unde vei muri tu, eu să mor aș vrea,
Să mă-ngroape lângă tine, e dorința mea.
Facă-mi Domnul lui Israel ce o vrea,
De tine mă va despărți doar moartea.”
Și-au ajuns în Betleem prin voia Domnului
Chiar la începutul seceratului orzului.
Toată cetatea s-a pus în mișcare
La sosirea lor, mare frământare:
„S-a întors napoi Naomi cea Plăcută!”
„Ziceți-mi doar Mara că sunt Amărâtă.
C-am plecat în belșug și cu toți ai mei
Și m-am întors cu Rut, cu dragostea ei.
Cu mâinile goale, n-am nimic de dat,
Cel Atotputernic mult m-a întristat.
Deși era greu, noi nu duceam lipsă,
Dar voiam mai mult pentru noi și casă.
Alții mai săraci au rămas în țară,
Domnul i-a-ntărit și prosperă iară.”
Azi, nici măcar nu-i foamete în țară,
Și prea mulți sunt cei ce-au plecat afară.
Pentru un câștig cu puțin mai mare, omul
Își lasă-n urmă casa, familia și neamul.
Rut a zis Naomei: „Lasă-mă să merg
Pe unde se poate spice să culeg.
Să nu stau degeaba, să adun ceva”.
„Du-te, Domnul te va binecuvânta!”
„Domnul să fie cu voi!”, a zis Boaz
Când venit-a-n în holdă către prânz.
„Domnul te va binecuvânta!”
Au răspuns cu toții la binețea sa.
„Cine este tânăra care-adună spice?”
A-ntrebat Boaz să i se explice.
E tânăra moabită, femeia minune.
Ea și-a cerut voie, spice s-adune.
De azi-dimineață, ea stă în picioare,
Răgaz și odihnă o clipă nu are,
Nici bob nu rămâne în urmă-i deloc,
Lucrează cu râvnă, atentă e foc.
Boaz o admiră, lucrând tot cu spor:
„Rămâi mai departe la mine pe-ogor,
Să nu te depărtezi de slujnicele mele,
Oriunde-or secera, tu du-te după ele!
Nimeni nu te-atinge cu nici un temei.
Când îți va fi sete, din vase să bei.”
Ea s-a aruncat cu fața-n țărână:
„Cum să am trecere eu o străină?”
„Am auzit ce-ai făcut pentru soacra ta,
Domnul să-ți răsplătească deplin fapta,
Domnul Dumnezeul casei mele părintești
Sub ale cărei aripi ai venit s-adăpostești.”
„Îți mulțumesc pentru binecuvântare,
Cuvântul tău mi-aduce multă-nviorare.”
La prânz, Rut a fost chemată lângă ei:
„Vino și mănâncă pâine, de aici, să iei!”
I-au dat grăunțe prăjite și s-a săturat,
A strâns și ce a rămas, după ce-au mâncat.
S-a sculat din nou să culeagă spice,
Boaz dă poruncă din nou către slujnice:
„Lăsați-o să culeagă între snopi, nu o opriți,
Cu intenție lăsați-i spice voi, n-o-nfruntați!”
Tot ce a cules seara a bătut cu sârguință,
A ieșit aproape-o efă pentru folosință.
Ea a strâns tot orzul, ca să-l ducă-acasă
Și cu ce rămase de la prânz pe masă.
„Unde ai cules spice azi și-ai muncit?
Binecuvântat fie cel ce de tine s-a-ngrijit.
„El, Boaz se numește, cine-o fi el oare?”
„Mare este Domnul și plin de îndurare,
Omul acesta este rudă cu noi, în adunare
Și este din cei ce au drept de răscumpărare.”
„El mi-a zis să rămân cu slujnicele lui
Până va fi gata seceratul orzului.”
„Este bine așa, fiica mea iubită,
Vreau să-ți dau un sfat, să fii fericită.
Boaz urmează să-și vânture orzul la noapte,
Tu spală-te și unge-te, apoi îmbracă-te,
Te coboară-n arie, să nu te-arăți la început,
Până când va termina de mâncat și de băut.
Când se va culca la marginea stogului,
Du-te-ncet și culcă-te la picioarele lui!”
Rut face întocmai cum a învățat,
Și la miezul nopții, Boaz s-a speriat.
„Ce faci tu aici? Cine ești tu oare?”
„Eu sunt Rut și vreau a ta răscumpărare”.
„Fii binecuvântată azi de Domnul, fiică!
Fapta-ți mă surprinde, mă-nfioară încă.
N-ai căutat tineri nici bogați, și nici săraci.
Nu te teme, te ascult, îți spun ce să faci,
Căci toată cetatea te știe cinstită,
Harnică și iubitoare, blândă și smerită.
Dis-de-dimineață până nu s-a luminat,
Să pleci, nimeni să nu știe c-aici ai intrat.
Mai avem o rudă mai aproape decât mine
Care are dreptul să te răscumpere pe tine.
Dar dacă acestuia nu îi place și nu vrea,
Eu sigur îți voi face răscumpărarea.”
Șase măsuri pline de orz, el îi dă
Să le ducă în manta și-o binecuvântă.
Rut îi spune lui Boaz aproape direct:
„Vreau să fiu soția ta... Crezi că e perfect?”
Și Boaz îi dă de înțeles dorința sa,
C-ar fi o idee bună... chiar ar vrea.
Boaz a zis celui cu drept de răscumpărare:
„Răscumperi pe Rut și-a soțului mort moștenire?”
„Nu pot ca să nu-mi stric moștenirea mea.
Poți să o răscumperi tu pe socoteala ta.”
„Sunteți martori toți bătrânii c-am răscumpărat
Moștenirea lui Mahlon și mi-am câștigat
Pe Rut ca nevastă și-mpreună să slujim
Pe Dumnezeul lui Israel și ai Lui să fim.”
„Domnul să facă femeia care intră-n casa ta
Precum odinioară pe Rahela și pe Lea,
Care-mpreună au zidit lui Israel casa,
Și sămânță binecuvântată tu să ai prin ea!”
Rut a născut lui Boaz pe Obed, fiul lui
Binecuvântarea bătrâneței lui Naomi,
Tatăl lui Isai, bunicul lui David împăratul,
Spiță de neam prin care-a venit Mântuitorul.
Femeile din Betleem îi ziceau Naomei:
„Binecuvântat să fie-n veci numele Domnului!
Care ți-a dat un om cu drept de răscumpărare
Și-un nepot frumos ca mare binecuvântare.”
Naomi l-a ținut în brațe și a văzut de el.
Binecuvântat să fie-n veci Stânca lui Israel,
Dumnezeu Atotputernic și stăpân a toate,
Ce ne izbăvește de pe căi deșarte!
Doamne, vrem să te urmăm cu scumpătate,
Cu tot ce ne-ai dat, trăind, în dreptate.
Bunătate să avem mereu și mulțumire,
Și pacea-Ți cerească până la a Ta venire.
Amin.
(2019)