‘Va fi o vreme’, a zis cândva Isus,
‘Când cei ce mă iubesc cu-adevărat
Nu mă vor căuta pe munte sus
Și nici printr-un pripor întunecat,
Ci-n taina cugetului lor curat,
În liniștea unui genunchi plecat,
Și în Cuvântul ce în ei l-am pus.

O vreme-n-care Eu nu voi mai fi
La loc de cinste lângă împărați,
Căci cei cu vază nu Mă vor primi
Și Mă vor alunga cei înălțați;
Voi fi greu de găsit chiar între frați
Când mulți de grija lumii sunt purtați,
Doar cei care Mă vor, Mă vor găsi.

Va fi o vreme când, nici chiar în tină
Și-n praful de pe drum nu voi mai fi,
Căci orbii lumii nu mai cer lumină
Și nici orfanii nu se mai vor fii,
Săracii-au strâns prea multe bogății
Și morții umblă-n lumea celor vii,
Dar Fiul Omului tot va să vină.

Se vor schimba în jurul vostru multe,
Dar voi rămâneți ferm încredințați
Că promisiunea Mea n-o să se mute,
Și în curând la cer veți fi luați;
Păstrați curată calea și n-o dați,
Oricât de mult și greu veți fi-ncercați,
Pe ale lumii ieftine valute.

Căci va veni o vreme, și-i aproape,
Când veți vedea tot ce-am văzut și Eu,
Când vă voi fi pentru vecie Frate
Și veți fi pururi lângă Dumnezeu;
De-ați ști cât de frumos e-n Empireu
Și cât de fericiti veți fi mereu,
Nu v-ați mai întrista când vă e greu,
Ci-ați înțelege că spre bine-s toate!’