O cruce-avem cu toții de purtat,
Și-o cale-n lumea asta de umblat,
Pășim mai drepți sau mai încovoiați,
Suntem, când veseli, când mai întristați,
Dar nu ne pierdem calea, și crucea n-o dăm jos,
Căci cu cununi de slavă ne-așteaptă-n cer Hristos.
Ne-apasă lemnul crucii, povara ei cea grea
Și credem câte-odată că n-o putem purta.
Sunt unii mai puternici, alții mai slabi ca noi,
Dar mergem împreuna ca într-un sfânt convoi;
Ne poticnim adesea când greul e prea greu
Și în genunchi, în tină, vorbim cu Dumnezeu;
Iar El ne-ntinde-o mână, și ne ridica sus:
Cu El orice-ncercare e mai ușor de dus.

O cruce-avem cu toții de purtat,
Și-o cale-n lumea asta de umblat,
Pășim mai drepți sau mai încovoiați,
Suntem, când veseli, când mai întristați,
Dar nu ne pierdem calea, și crucea n-o dăm jos,
Căci în cununi de slava ne-așteaptă-n cer Hristos.
Chiar dacă-i grea înaintarea uneori
Știm că ne-așteaptă-n ceruri noi splendori,
Căci, într-o zi, când vom ajunge-n prag,
Întâmpinați de-al sfinților șirag,
Nimic din ce-a durut nu va conta,
Căci noi vom fi atunci in Fața Sa:
Când crucea de pe umeri vom lăsa
Isus, în schimb, cununa ne va da.