Eterna primavara


Usor-usor, toamna-si intra-n drepturi, melancolica si ganditoare
Tragand in urma ei, trena galben-aurie peste dealuri si ogoare,
Totul e-n schimbare, livezile sunt coapte, padurea-ncarunteste...
Natura-si schimba garderoba de cu zor, frunza-n vie rugineste !


Deasupra, cerul plange cu lacrimi mari ca de cristal...
Si plang si eu de undeva...de pe-a lumii piedestal,
Asteptand aprecierea, asteptand sa fiu ovationat
Dar grea mi-a fost caderea, caci asa usor m-am inselat !


Florile din campie, ca si cele din gradina se-ofilesc
Si ma ofilesc si eu, caci am uitat de mult ca sa iubesc
Ma usuc incet, chiar de ploua, chiar de-i Soare...
Caci solu-n care am crescut e ca o roca tare !


Cantul pasarilor se frange si se pierde printre ramuri de copac,
Si ma frang si eu, iar sub grea povara simt ca ma desfac
Cantu-mi se destrama si ca plumbul cade la pamant,
Nimica nu-mi aduce bucurie, iar sufletul mi-e frant !


Sub talpa piciorului meu si pamantul geme de durere,
Si gem si eu cu inima uscata, fara vlaga si putere
Si ma-ntreb de ce-i atat de-amar paharul ca pelinul ?
De ce mereu mi-e sete si nu-mi gasesc deloc alinul ?


Acolo unde Isus lipseste, totu-i fara de culoare...
Totu-i vag si sters, nu-i cand de dor, nu-i Soare
Asa era si viata mea, goala si suna a chimval zanganitor
Iar lipsita de prezenta Lui, cantarea atata de usor !


Insa, de cand L-am cunoscut pe El si sub cruce m-a smerit
O pace sfanta peste min’ s-a revarsat...cerul mi-a zambit !
M-a scos din grea stramtoare, din locul sumbru de cavou
Ca langa cruce sa-nfloresc frumos...iubesc din nou !


Doamne, acum inima mi-e gata ca sa cante o cantare noua
Si de pe struna buzelor o-aduc, stropita cu parfum de roua
Caci cantul ma apropie mai mult de Tine, si ma bucur...
Imi da aripi ca sa zbor spre zari senine, plutesc ca si un flutur !


Voi zbura-n curand, cand voi deschide aripile in nemurire
Si pasind pe nori, voi iesi-n intampinarea Celui ce imi este Mire
Iar atunci, nu vor mai fi planset, bocet, lacrimi, suferinti...
Doar bucurii nespuse langa Tatal, in cerul cu cei sfinti !


Va trece si aceasta toamna, si-n final vor trece toate...
Dar Domnul nu va zabovi si va veni, poate chiar la noapte
Ca sa ma duca sus in slava, in mult dorita tara
Unde toamna n-a mai fi, nici tristete, nici ocara !


Acolo...va fi vesnic primavara, si pacea va domni
Va fi cant si osanale, flori ce n-or mai ofili
Va fi zambet si splendori, bucurii de nedescris
Va fi-un Mire si-o Mireasa, fericiti in Paradis !

~Amin~