Ce este omul? Doar pământ?
Autor: Teodor Groza  |  Album: Lacrimi de dor  |  Tematica: Evanghelizare
Resursa adaugata de TeodorVS in 07/03/2023
Ce este omul? Doar pământ?
(Psalmul 8)

Omul nu este doar pământ,
Ci e și-un suflet visător...
Cu o voință, dor și gând,
Zidit prin tainicul Cuvânt,
De Dumnezeul Creator... (Geneza cap. 1-2)
Trăiește-n trup `pân la mormânt,
Un chip divin, frumos, plăpând,
De-atâtea ori de patimi frânt,
Purtat de scopuri cu avânt,
Prin lumea asta călător,
Floare de colț cu traiul sfânt,
La un stăpân închinător,
Un grâu curat, sau pleavă-n vânt... ! (Psalmul 1)

Omule, nu ești doar țărână,
Ci ești și-un duh nemuritor, (Eclesiastul 12:7)
Ascultă azi ce vrea să-ți spună,
Preasfântul Tată iubitor.
Vrășmașul vrea să te răpună,
Prin patimi grele, prin minciună...
Și tu ești liber să invoci,
Dreptul de-ați risipi averea,
Dar adevărul sparge roci,
Te-nvață lecții și durerea...
E greu să fii slugă la porci,
În lacrimi vei găsi puterea,
Să poți acasă să te-ntorci,
Unde te-așteaptă cu răbdare,
Un Tată bun și-o îmbrățișare,
Iertarea, haina cea mai bună
Și sus în ceruri o cunună!

de Teodor Groza
07.03. 2023
Vișeu de Sus

(Ev. Luca cap. 15:11-24)
(Efeseni cap. 2:1-11 (Ev. Ioan cap. 14:1-6)
2 Corinteni cap. 5:1-10
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 880
Opțiuni