Furtuni ce bat în ramuri
să le frângă,
mai bântuie în grădina sufletului, dar
acum e vremea mea de har,
şi-n liniştea adâncă
e o taină...
Pacea ce mi-a cuprins grădina ,
E un dar,
nu e a mea.
Mi-a dăruit-o dragostea sublimă,
Absolutul
Ce sunt cuprinse-n Tatăl meu,
Care m-a luat de mână
Şi m-a săpat în palma-I
Sfântă de Dumnezeu.

Poate să sufle suflarea rece
A nopţii ,
Căci flacăra iubirii n-o va stinge,
Iar păzitorul porţii spre grădină
e Duhul Sfânt,
ce-nviorează
în fiecare clipă flacăra iubirii
şi-aceasta va învinge!