Rugăciunea lui Iona
Autor: Flavius Laurian Duverna  |  Album: Tezaur Biblic, versificat  |  Tematica: Slujire
Resursa adaugata de Duverna in 12/05/2009
Rugăciunea lui Iona

(Cuprinde Iona 2.2-9.)

În strâmtorarea mea am chemat pe Domnul
Şi m-a ascultat. Nu mai cunoşteam somnul!
Din mijlocul locuinţei morţilor, Te-am strigat
Şi Tu mi-ai auzit glasul, când eram disperat.

Şi totuş m-aruncasei în adanc, în inima mării
Unde râuri de apă mă înconjuraseră pierzării,
Toate valurile, toate talazurile Tale au trecut
Peste mine, târându-mă, către necunoscut.

Ziceam: O! sunt lepădat dinaitea ochilor Tăi!
Dar iaraş, voi revedea Templul Tău cel sfânt!
Apele au năvălit peste mine şi m-au acoperit
Pân-aproape să-mi ia viaţa, ele m-au învăluit.

Papura-n jurul capului meu s-a-mpletit în trei;
M-am pogorât până la temeliile munţilor grei,
Şi zăvoarele pământului, mă încuiau pe vecie
Dar Tu m-ai scos viu din groapă, cu bucurie!

Doamne Dumnezeul meu cel plin de-ndurare!
Când îmi tânjea sufletul în mine, cu înfocare,
Mi-am adus aminte de Domnul, şi-n suspine
Rugăciunea mea-n jale, a ajuns până la Tine,

În Templul Tău cel sfânt, simţind că mă ierţi!
Nu voi uita că cei ce se lipesc de idoli deşerţi
Îndepărtează dela ei milostivirea Ta cea mare!
Eu însă, voi aduce jertfe pentru a Ta-ndurare!

Cu-n strigăt de mulţumire şi de recunoştinţă,
În bucuria şi veselia sufletului, plin de căinţă
Îmi voi împlini juruinţele pe care le-am făcut!
Mântuirea vine dela Domnul, puternicul Scut.

Flavius Laurian Duverna
05 octombrie 2007
Poezia ,,Rugăciunea lui Iona", este scrisă sub imboldul necesităţii de a scoate o învăţătură pentru orice copil al lui Dumnezeu, căruia i s-a încredinţat o misiune sfântă, şi caută să fugă de sub răspundere. Dumnezeu ne cunoaşte ce suntem în stare să facem atunci când El ne trasează o anumită cale, şi chiar de nu ne convine şi vrem s-o evităm, El are căi şi mijloace de a ne aduce sub voinţa Sa. Experienţa lui Iona, ne arată bunătatea lui Dumnezeu, chiar de apucăm pe căi greşite, şi pe care însuşi o recunoaşte la încheierea rugăciunii sale, pe care i-a auzit-o din Templul Său cel Sfânt, şi l-a eliberat într-un chip miraculos.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 2366
  • Export PDF: 59
Opțiuni