Cea mai frumoasă amintire
Cea mai frumoasă amintire
Din viaţă pe acest pământ,
E ziua scumpă, de-ntâlnire
Cu Tine-Isuse prin Cuvânt!
Descoperit ca blând Păstor
Atunci când eu Te-am auzit,
Pus în cântare, cu mult dor
În suflet dragostea, a trezit.
Şi-n lungul vremii n-am uitat
Prea simplele voci de copii,
Ce le-auzeam ades prin sat
Cântând pătrunşi de bucurii.
Prin starea lor cea fericită
Aminteau de-un bun Păstor,
Spuneau de oaia cea rănită
Ce-o duci pe braţe, iubitor.
Şi picioruşul său de-i frânt
Tu-l legi să-i oferi uşurare,
Şi pâinea vieţii, din Cuvânt
Îi dăruieşti, cu-mbelşugare.
Şi-atât de mult m-a stăpânit
Dorinţa de-a Te şti aproape,
Ca şi-al meu suflet prăpădit
Să-l duci la pajişti şi la ape.
Să îmi dai viaţa, cea eternă
Să intru în sfânta-orânduire,
Când căpătâiul şi nici pernă
Nu vor mai fi spre odihnire.
Neobosit, să îmi iau zborul
Spre-acele lumi din Galaxii,
Ce le-am purtat atâta dorul
De-a le cunoaşte-n veşnicii.
Flavius Laurian Duverna
06 octombrie 2007
Această poezie a fost scrisă în urma celui mai frumos şi dulce impact pe care l-a simţit sufletul meu în copilărie, când pentru prima dată un cor de copii mergând prin sat aduceau laudă lui Dumnezeu, prin cântarea ,,Blândul Păstor". Cuvintele acestei cântări, s-au imprimat adânc in mintea mea, iar de acolo, din adâncul conştiinţei îmi spuneau că trebuie sa aibă loc o schimbare în fiinţa mea, o căutare după Acel blând Păstor, Isus Hristos. Şi-ntr-adevar, la vremea potrivită, a venit şi schimbarea, pentru care dau slavă şi glorie lui Dumnezeu, prin Fiul Său. O, Doamne, în veci de veci să fii glorificat!