Disciplinarea e-o mustrare
Ce te-ndreaptă pe cărare,
Dar și pedeapsă uneori.
Cărarea vieții nu-i doar flori.

Acestea deseori se-adună
Și lucrează împreună.
Și dacă le acceptăm,
Nădejdea e să prosperăm.

Niciodată nu e de disprețuit
Pedeapsa de sus, dac-a venit,
Ea tinde să ne curățească
Pentru patria cerească.

Nu te-ntrista de ești mustrat,
Că înc-o treaptă-ai câștigat.
Domnul mustră, pedepsește
Pe toți pe care îi iubește.

Tot la fel să facă și frații
Sincer când iubesc pe alții.
De nu-mi pasă de nelegiuire,
Sigur atunci eu nu am iubire.

Ferice în veci va fi de omul
Pe care îl ceartă Domnul.
Ferice de cel ce-l pedepsește,
E-o dovadă că încă-l iubește.

Înțeleptul ia seama la mustrare
Și își îndreaptă pașii pe cărare.
Dar pe cel ce părăsește cărarea,
Aspru îl ajunge mustrarea.

Când aicea suntem judecați,
Noi atunci suntem și pedepsiți,
Ca să n-ajungem osândiți
Împreună cu cei nelegiuiți.

Sărăcia și rușinea e partea
Celor ce resping mustrarea.
Cel ce mereu se-mpotrivește
Spre mântuire nu propășește.

O, ajută-ne pe toți, Stăpâne!
Noi să Te-ascultăm pe Tine,
Să slujim cu bucurie
Veșnica Ta-mpărăție.
Amin.
(Duminică, 22 martie 2020)