Cel ce-și tulbură casa
Va moșteni doar vânt.
Pe toți îi va ofensa
Și prea tare-i va stresa
În umblare, pe pământ.

Câștigul lui i-aduce
Numai chin și tulburare.
Totdeauna-i fără pace,
Parcă ar ședea pe ace,
Lipsă-i mare de răbdare.

Domnul le surpă casele
Celor mândri, lacomi și răi,
Fiindcă-I întorc spatele
Și-nmulțesc păcatele.
Nu-s printre copii Săi.

O soție mereu cicălitoare
Este ca acea streașină
Ce-i veșnic picurătoare,
Fără jghiab și fără soare,
Ce te-afundă-n mlaștină.

Mai bine-ai locui-n colțul care
Este sub acoperiș ascuns
Decât într-o casă mai mare,
Cu-o nevastă cicălitoare,
Că orice-ai face, nu-i deajuns.

Locuința-i binecuvântată,
De ești credincios smerit,
Și păstrezi haina curată,
Conștiința ta e nepătată
Și vei rămâne-n legământ.

Vei avea belșug de pâine,
Cortul tău va înflori,
Credincios de vei rămâne,
Făcând numai fapte bune
Până Domnul va veni.

Cu înțelepciune zidești casa,
Chiar de mănânci verdețuri.
Degeaba e bogată masa,
Dacă ai căzut în plasa
Plină la refuz cu certuri.

Priceperea casa o-ntărește
Și cămara ta va umple,
Domnul hotaru-ți mărește,
Har bogat îți dăruiește;
Are binecuvântări multiple.

Domnul să binecuvinteze
Locuința celor silitori.
Tot mai mult să-nainteze,
Totdeauna să vegheze
Până va veni pe nori.
Amin.
(2019)