Un virus ascuns
Autor: Emilia Dana Dinescu  |  Album: Poezie nouă  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de dinescuemilia in 17/03/2023

Lumea este plină azi de un virus,
Virusul ce se numește păcat,
Dar nimeni nu plânge și nu strigă,
Nu cere implorare să fie curățat.
Că este pandemie o știm cu toții
Și că ne temem, nu este un secret,
Acum când toți simțim mirosul morții,
Ar fi corect să ne îndreptăm doar spre Cel Drept.
Te rog, Doamne, să cureți a mea vină,
Să ștergi din cartea vieții ce am greșit,
Să mă ajuți să împrăștii doar lumină
Căci sunt copil al Tău și vreau să fiu smerit.
Ajută-mă când criza e în floare,
Să stau pe baricade și să nu mă tem
Căci Tu m-ai scos din a mea închisoare
Și doar pe Tine vreau să te vedem.
Păcatul e în lume, un virus răspândit
Și toți suntem contagioși și infectați,
Dar Tu, Isuse bun, pe cruce ai murit,
Prin jertfa Ta la cruce, noi suntem salvați.
Emilia Dinescu
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 211
Opțiuni