Căinţa? Un tardiv regret!

Căinţa? Un tardiv regret!
Dar nu întotdeauna!
Ți-e Domnul Ajutor discret,
Și ştie ce-i minciuna,

Aşa încât, nu-i chiar târziu
Să-I spui: “- Mă iartă, Sfinte”,
Atunci când mintea-ţi din pustiu,
‘Ți-aduce-un rău aminte!

Să fii căit, nu-i ruşinos!
Căinţa te înalţă!
E semn că Bunul Domn Hristos
De rele te descalţă,

Iertându-ţi multe stricăciuni
Făcute-n lenevie
Și dându-ţi iar, prin mari Minuni,
Un strop de omenie!