IUBIREA DIVINĂ



Omule! ești lutul de Dumnezeu modelat,
Un chip minunat... sub ceru-n stelat...
Și-n nări... ți-a pus din a Lui suflare.
Ți-a dat chip... după a Lui asemănare.

Ale Lui sunt pământul și ceru-înstelat...
Îl ascultă... tot ce mișcă... ce are suflare...
Numai Tu suflete... te-ai îndepărtat...
Grăbește! ... Revino! ... Și-i dă ascultare!

S-a revărsat din cer... lumina Sfântă.
Și a cuprins... pământu-n razele ei.
S-a ridicat din adâncul văii... o stâncă...
Ca temelie de cruce... iubirii temei.

Pe cruce... a învins iubirea Divină...
Tot răul... născut din neascultare.
Mă plec sub cruce: cu căință... umilă...
Să sorb din izvorul iubirii... iertare.

A potolit setea sufletului încercat...
Revărsând peste om... toată bucuria.
Din întuneric l-a smuls... lumină i-a dat...
Minunile Domnului, sunt azi... mărturia

Unei măreții... ce țese din firele iubirii,
O țesătură nouă... mătasea neprihănirii.
S-a-îndurat de suferinţele mele...
Mi-a dat bucuria și-am uitat de durere.

Dragostea sublimă... m-a împresurat...
S-a cuibărit toată-n suflet... și mi-a dat...
O minunată nădejde... că voi fi și eu...
În împărăţia eternă... cu Dumnezeu.
Amin!