Mai cules de pe drumuri pierdute
Pribegind eu în farmec lumesc
Sub povoară ghebos fără minte
Mă aflam când mi-ai spus: -Te iubesc.

-Până când să-ţi aştept eu venirea?
- Până când vrei s-aştept să te-ntorci
Căci mă doare, când văd eu peirea.
Iar mâncarea o i-ai de la porci.

-Până când pribegeşti tu prin lume?
Fiind departe de Acel ce dă viaţă
-Cât mai bei de la ape cu spume?
Şi nu vii la Acel ce-i speranţă.!

M-am trezit eu în clipa din urmă
Şovăind pe pământ ca pierdut!
Dar deo-dată-am simţit eu o mână
Cum m-a scos din al morţi tumult.

Din noroi şi mocirla ce-a neagră
El ma scos ca şi eu să trăiesc;
A rupt lanţuri de fier ce mă leagă
şi în şoaptă mi-ai spus, - Te iubesc!...

Coborât-ai prin văile-adânci
Printre spini care carnea-ţi zmulgea!
Naint-ai suferind printre stânci
Vocea Ta tot mereu îmi şoptea.

- Te iubesc cu-o iubire cei sfântă
Chiar durerea de moarte o-nfrunt!
Eu doresc ca în lumea pre-naltă
Să fii şi tu cu poporul cel sfânt.


31/03/2005GL