La Izvorul mântuirii.

La cel mai dulce Izvor
Cel al slavei cristaline,
Ce ajunge pân-la mine
Smerit mă plec doritor
Picături să sorb, divine.

Fiind cu setea potolită
Prin cercări lauri adun,
Pe altar sufletu-mi pun
Cu inima-n har întărită
De Dumnezeul cel bun.

Vestesc la toţi bucuria
Scumpă sufletului meu
Că Tatăl mi-e Dumnezeu,
Că-n Izvor îmi stă tăria
Trecerii-n nevoi şi greu.

Cine bea din apa sfântă,
Al său suflet, îşi adapă
Şi din multe rele scapă,
Cu nădejdea neînfrântă
Că acest Izvor nu seacă.

Fiind Izvor, al mântuirii
Din crucea dela Calvar
A marcat un nou hotar;
Curge-n teascul izbăvirii
De Isus, călcat prin har.

Nimeni nu îl poate-opri
Căci el vine de la cruce,
Viaţa veşnică ne-aduce,
Şi-n nădejdea de-a trăi
E Izvorul sfânt şi dulce.

Flavius Laurian Duverna
31 octombrie 2007