Increde-te in Domnul!
Autor: Viorica Stela Dan  |  Album: Licariri din roua cerului  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de fidelitate in 01/11/2007
Referințe
INCREDE-TE IN DOMNUL!


Încrede-te în Domnul şi nu te vei clătina,
Numai El îți dă pace și-ți șterge lacrima.
El e mereu cu tine, chiar și-n nenorocire,
Te ridică, mângâie și-ți dă izbăvire.

Tămăduiește inima de lovituri zdrobită,
Leagă toate rănile, pe stâncă te ridică.
Mângâie şi satură pe cel ce e flămând,
Pe cei ce-s răi, Isus, doboară la pământ.

Nu te teme, când se dezlănţuie furtuna,
O potolește El, căci veghează într-una.
Fulgerele se opresc, la al Său Cuvânt,
Domnul e Stăpânul, în cer şi pe pământ.

Încrede-te în Domnul, mereu te va ajuta,
Un alt drum nu există, oricât vei căuta.
Omu-i plin de înșelăciune şi mare egoist,
Domnu-I Adevărul, El se îndură de cel trist.

Pe cel sărac îl poate scoate din nenorocire,
Întinde mâna, că-i milos și-i dă izbăvire.
La ape de odihnă-l duce sub cerul senin,
Pe câmpul înverzit udat de un izvor cristalin.

Mișelia omului întrece orice măsură,
Respinge adevărul, pentru minciună jură.
Pe cel năpăstuit, fără milă îl jefuiește,
Nu se teme de nimic, în urgie trăiește.

Își trâmbițează cu mândrie nelegiuirea,
Se bucură de rău şi nu-și mai vede pieirea.
Trufaș aleargă spre clopotele amăgirii
Și poftele nesățioase din pornirile firii.

Când va fi totul brăzdat şi despicat pământul,
Cei răi mâncând țarână, vor alerga ca vântul,
Vor alerga la stânci căutând ascunse crăpături,
Pedeapsa însă-i va ajunge chiar și-n mormânturi.

Ferice de cel, ce-şi are nădejdea în Domnul,
Va alerga întotdeauna la Îndurătorul.
Și va găsi rezolvare la problemele lui,
Căci stă sus pe stâncă, prin voia Domnului.

Domnul îl înalță pe deal, de prigonitori,
Și-i dă liniște şi odihnă în pat, până-n zori.
Celor ce se tem de El, le-ascultă dorința,
Neprihăniților le întărește credința.

Încrede-te în Domnul din toată inima,
Și-n zori dimineții va străluci lumina.
Nu te teme de valuri şi nu te înspăimânta,
Nici un rău să te ajungă, Isus, nu va lăsa.

Ia aminte la strigătele şi cererile tale,
Întinde mâna, te poartă pe brațele Sale.
El luptă cu vrăjmășii şi potrivnicii tăi,
Și nimicește suflarea celor ce-s răi,

Apleacă-ţi urechea la Cuvântul Lui,
Ia aminte la poruncile Domnului,
Păstrează-le în străfundul inimii tale,
Și-ți va netezi drumul pe-a vieții cale.

Bea apă vie din izvorul limpede şi curat,
Vei fi de Domnul izbăvirilor binecuvântat.
Prin dragoste neprefăcută învingi nelegiuirea,
Frica de Domnul dăinuie-n inimă, Mântuirea.
AMIN
Cat de putin pot cuprinde din dragostea minunata a Domnului! Bunatatile Tale inca n-au luat sfarsit, eu o vesnicie intreaga daca-ti multumesc si tot n-as reusi sa-ti multumesc pentru tot ceea ce faci pentru mine.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 3363
  • Export PDF: 5
  • Favorită: 1
Opțiuni