Fiule! Increde-te in Domnul!
Autor: Viorica Stela Dan  |  Album: picuri din lumina  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de fidelitate in 01/11/2007
INCREDE-TE IN DOMNUL!

Încrede-te în Domnul din toată fiinţa ta,
Şi laudă-L zilnic, din toată inima ta.
Domnul îţi dă puterea să stai în picioare,
El e cel ce-ţi leagă rana, când te doare.

Încredinţează-ţi viaţa în mâna Domnului,
Şi El îţi va arăta calea, care-i voia Lui.
Păstrează înţelepciunea, ce te călăuzeşte
Pe drumul care Domnul ţi-l făgăduieşte.

Domnul te-ncinge cu putere şi îţi arată,
Izvorul cristalin, cu apa cea mai curată,
Înţelepciunea şi chibzuinţa, le păstrează,
Calea neprihănirii să-ți ţină mintea trează.

Iubeşte-L pe Domnul cu toată inima ta,
Din tot sufletul şi din toată puterea ta.
El este Domnul tău, El este slava ta,
El te-a păzit, te păzeşte şi nu te va lăsa!

Domnul te-ncinge cu putere şi îţi arată,
Care ţi-e drumul, calea cea dreaptă.
Pacea Lui, paşii ţi-i călăuzeşte
Şi-ţi arată zilnic, cât de mult te iubeşte.

Domnul te binecuvântează cu bunătate,
Îţi face în viaţa ta, numai dreptate,
Îţi dă înţelepciune şi chibzuinţă-n toate,
Să nu ţi se poată face, nici o strâmbătate.

Roada duhului să-ţi fie bucuria,
Pacea să-ţi întărească credincioşia.
Dragostea să nască din roada Duhului,
Să se reverse binecuvântările cerului.
**
Fă-l Doamne lumină, fă-l să strălucească
În sfinţenie, mereu, mereu, să crească,
Să nu-l poată ajunge nici o nenorocire,
Binecuvântează-l cu sfântă călăuzire.

Dă-i Doamne blândeţe şi belşug de pace
Şi fă-l biruitor în tot ce face,
Să fie semănătorul cu sămânţă bună,
Să adune spicele bune, în cunună.

Fă-l să fie vrednic, un bun lucrător,
Să lucreze curat, în al Tău ogor.
Prin Harul Divin condu-l pe cărare,
Ţine-l sub aripile tale, ocrotitoare.

Te rog înseninează-i inima şi viaţa,
Fă să-i strălucească zorii dimineaţa.
Te rog ascultă Doamne ruga mea,
Sprijineşte-l Doamne şi nu va cădea.

Ocroteşte-l din Slava Ta cerească,
Dă-i binecuvântări, ca să Te slăvească,
Dă-i înţelepciune, la greu nu-l lăsa,
Viaţa lui scald-o în lumina Ta.

La Tine, Doamne, totu-i cu putinţă,
Măreşte-i Doamne a lui credinţă,
Îndură-Te şi făureşte-i zilele cu soare,
Să strălucească ca o zi de sărbătoare.
AMIN
Aceasta poezie am scris-o fiului meu cel mai mare.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 3429
  • Export PDF: 4
Opțiuni