În cea mai neagră zi a vieții mele,
Mai neagră ca o noapte fără stele,
La capăt de puteri, de disperare,
Fără resurse, fără apărare,
De orice mângâiere prea departe,
Strângeam la piept un pumn de cioburi sparte.

Nu cutezam nici să privesc spre Tine,
Dar Tu, Isuse-ai coborât la mine,
Și pân' la mine Ți-ai croit cărare,
În cel mai mare act de îndurare;
Tu mâna Ți-ai întins, era străpunsă,
Și-ai pus balsam pe rana mea neunsă.

Privirea mea când Ți-a-întâlnit privirea,
A picurat din ochii Tăi iubirea,
Și inima-mi de gheață, dintr-o dată,
S-a încălzit și-a început să bată;
De-atunci, ea bate numai pentru Tine,
Fiindcă, dintre păcătoși, știu bine,

Sunt cel dintâi, dar am primit iertare
Prin cel mai mare act de îndurare.
Nu poate spune lacrima, nici versul
Cum mi-ai schimbat, Isuse, universul,
Ai curățat din viața mea toți spinii,
Făcând în urma lor să crească crinii.

Nu mai există nici o osândire,
Ba dimpotrivă, drept la moștenire
Mi-ai dat cu Tine, și la-Împărăție;
Mântuitorul meu, pe veci, doar Ție
Ți-aduc recunoștință și-adorare;
Ființa mea se pleacă-n închinare!