Pe când îmi eram sclavă numai mie,
Peregrinând buiestru-n vise coapte,
Narcisa mea din fragedă pruncie
Încorola un soare-n dinți de lapte.

Eu Te-am știut Isuse, de la mama,
Am înțeles că nu ești născocire,
Mi-ai arătat chiar rana ca lui Toma,
Dar n-am știut ce înseamnă in subțire.

Râuri de stele-n susur blând bătute
Pe trena lungă cât raza de soare,
Sclipiri din strălucirea de pe munte,
Paspoal de biruință, de răbdare.

Ai vrut ca să îmbrac această haină,
La brațul Tău să merg la cununie,
În transparență, fără nici o taină
Iar martoră, Iubirea să ne fie.

Am înțeles târziu dar mi-e îndeajuns,
Chiar dacă-n urma mea e trena scurtă;
Știu că m-ai iertat, că mă iubești Isus,
Mă vei primi în camera de Nuntă.

Narcisa încorolează același soare,
Mi-e tare dragă căci ea mereu mi-a spus,
Clipele vieții, ca niște petale,
Să le petrec în jurul Tău, Isus!