Încercarea și ispita
Autor: Augustin Tecar  |  Album: De la încercare la răbdare  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Tecarte in 31/03/2023
Încercarea și ispita
Vin în lume peste toți.
A scăpa de tot de ele
Nu ne este în putere.
Cât ai vrea, tot n-ai să poți
Nici cu sfinți, nici cu preoți.

Ele vin, dar, cât cu Domnul
Vei fi tu, să nu te temi!
El te-ajută totdeauna
Să nu te răpună niciuna,
Să le birui, când Îl chemi
Și-n cele de pe urmă vremi.

Toate vor lucra spre bine
Pentru cine-i credincios,
Tocmai cum făgăduiește
Domnul care te iubește,
În cuvântul Său, Hristos,
Mirele cel glorios.

Am deplină-ncredințare
De-acest veșnic adevăr.
Dumnezeu de sus mă vede.
Fără știrea Lui nu-mi cade
Nici măcar un fir de păr
Și nu se bucură când sufăr.

Chiar și dacă cel rău umblă,
Să-mi urzească-un mare rău,
Pân-la urmă Domnul scoate
Câte-un bine chiar din toate.
Chiar din chinul cel mai greu
Mă înalță Dumnezeu.
Amin.
(Luni, 20 iulie 2020)
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 385
Opțiuni