Suntem atât de răzvrătiți,
Copiii cei mai rătăciți,
Cuvântul Tău l-am învățat,
Dar fapta noi am neglijat.
Am mers pe drumul ce am voit,
Nimic, noi nu am cântărit,
Ne-am legănat pe al lumii val,
Am mers exact precum un cal.
Urmat-am doar instinctul nostru,
Am neglijat ruga și postul,
Am mers în lume ca creștini,
Dar cu o viață de cretini.
Suntem străini de ce e sfânt
Și ne îndreptăm doar spre mormânt,
Pe calea noastră alergăm
Și ce e sfânt nu căutăm.
Emilia Dinescu