CEI MAI FERICIŢI...

Cei mai fericiţi sunt cei ce ştiu
Că este-un Dumnezeu etern şi viu
Ei au în suflet dorul arzător
De-a-L onora şi-acum şi-n viitor
Convingerile lor sunt vii şi tari
Şi nu se-ncred în arme, militari
Şi nici în colosala putere nucleară
Ci-n puterea divină, interioară
În ei sălăşluieşte sentimentul bucuriei
C-au sporit rândurile Împărăţiei
În ei domneşte doar Domnul vieţii
Care le-a destăinuit secretul frumuseţii
De-aceea traiul lor e-o binecuvântare
La servici, în călătorie şi-n Adunare
Ei se ridică deasupra încercărilor crunte
Ştiind că-n mersul spre Rai Isus e în frunte
Când săgeţi arzătoare vin asupra lor
Viteazul Părinte le prinde din zbor
Şi astfel se bucură de-o pace deplină
Având în inimă o stare senină
Cei mai fericiţi nu-s bogaţii, milionarii
Ci privitorii la stele, vizionarii
Prin ochii credinţei ei văd Paradisul
Unde vor să ajungă cu tot dinadinsul,
Întrezăresc de-aici splendoarea din Rai
Căci se încred puternic în El-Şadai
Şi-n lumea aceasta atât de coruptă
În numele sacrului Adevăr ei luptă
Lăuntrul lor e plin de lumină cerească
De-aceea vor, zilnic, în iubire să crească
Privesc rugăciunea ca aspect important
Şi dau din ei un trai pios, vibrant
Sfântul Cod e legea ce-i ghidează
C-aşa pot sătura o conştiinţă trează
Se satură cu hrana ce dă însufleţire
Spre ’nalte idealuri şi viaţă de sfinţire
De-aceea-s fericiţi: au înţeles chemarea
Şi s-au predat total primind răscumpărarea.

gc/2 Noiembrie, 2007