"În ziua aceea voi împlini asupra lui Eli tot ce am rostit împotriva casei lui; voi începe și voi isprăvi." (1 Samuel 3:12)

"La Templu-n fiecare zi
Slujbaşul, slujbă face.
Dar, dacã-i vorba de-ai sãi fii,
Bãtrânul Eli, tace.

El, pâine-aduce-n mâna lui
Şi apã, din fântânã.
Şi-ar trebui, în orice timp
Sã-l am la îndemânã.

El cântã-n faţă, conducând
Poporu-n închinare.
Dar este slab şi e olog
De ambele picioare!

Eli vorbeşte din Cuvânt
Dar, sub formã de glume;
Şi, firii, uşa deschizând,
Alunecã spre lume.

În timpul zilei de Sabat,
El vine sã se-nchine;
Dar ochii i s-au tulburat
Şi nu mai vede bine.

Când vin la masã-n Casa Mea,
Îmi caut slujitorul;
Şi, cine altu-ar trebui
Sã sature poporul?

Ah, Eli, slujitor viclean,
Cum crezi tu cã faci bine,
Când tu-i iubeşti pe-ai tãi copii
Mai mult decât pe Mine?

Tu ai, în judecata Ta,
Mãsurã diferitã
Şi însãşi jertfa ce-o aduci,
Ajunge pângãritã!

Iar fiii tãi nu-Mi sunt plãcuţi
Cã-s plini de rãutate;
Şi Însuşi Domnul Dumnezeu
Sã-i rabde, nu mai poate.

Se fac, de pildã, cei doi fraţi,
Luând carnea, din cãldare,
De lãcomie, vinovaţi
Şi de destrãbãlare!

Demult şi-au pãrãsit, demult,
Chemarea lor cereascã,
Neîncetând sã facã rãu
Şi sã se rãzvrãteascã.

Ei sunt stricaţi, destrãbãlaţi,
De Mine nu le pasã!
Pãcatul, datoritã lor,
Pãtrunde-n a Mea Casã!

Pe-un rece ton şi plictisit,
Îngânã "Osanale",
Dar Templul îl nesocotesc
Şi darurile sale!

Sã pui ordine-n casa ta,
N-ar fi mai bine, oare?
Decât sã Mã obligi sã iau
Mãsuri de îndreptare?

Degeaba vei voi sã-Mi dai
Din turma ta, o oaie,
Când Mã voi judeca cu ei
Pe câmpul de bãtaie!

Urmaşii lor, le vor simţi
Pedeapsa, multã vreme;
Cãci voi lovi pe-acela ce
De Mine nu se teme!

Cu groazã mare s-or gândi
La ziua lor, de mâine;
La masa altuia, ca slugi,
Vor sta, cerşind o pâine!"

               ☆

Aşa fusese-atunci lipsit
De fiii sãi, un tatã.
Ucişi de cel nelegiuit:
Ce asprã judecatã!

Din calea lor, cei doi n-au vrut
Deloc sã se abatã;
Şi astfel, tatãl i-a pierdut
Pe amândoi, deodatã.

Iar, nora lui nãscu cu greu
Un fiu gingaş şi dulce,
Pe care, n-a mai apucat
La pieptul ei sã-l culce.

Cãci moartea-ndatã i-a curmat
Durerea ei grozavã,
Şi "I-Cabod" ea l-a numit,
Zicând: "Nu mai e slavã!"

                ☆

Vreţi haina lumii s-o purtaţi
Sau cea de in subţire?
Dacã-i aşa, surori şi fraţi,
Veniţi-vã în fire!

Nu încercaţi, cu-ai voştri paşi
Sã mãsuraţi pustia!
Şi nici rãbdarea Celui Sfânt,
Stârnindu-I gelozia!

Nici nu mai acceptaţi sã fiţi
Numiţi "stele" şi "astre";
Cãci Domnul S-a scârbit demult
De laudele voastre!

Lucrarea lui, a mea şi-a ta
E-aceeaşi grea lucrare!
Dar, dacã nu-i dupã Scripturi,
E-a firii afirmare!

Şi nici fãcând o slujbã ca
Sã fie doar fãcutã!
Ci-naintând şi cucerind
Redutã cu redutã.

Lumini în lume vrem sã fim,
Cã negura e mare!
Şi sã nu facem, bâjbâind,
A Domnului lucrare!