De Florii
Autor: Beni Drădici  |  Album: Accente  |  Tematica: Paște
Resursa adaugata de beniamin_dradici in 07/04/2023
Cum este atunci când strigă mulțimea
Osana, ești cel preaiubit
Tu fiu al lui David, urmează-ți menirea
Cetatea-i gătită, te-așteaptă oștirea
Și robii și fiii îți zic bun venit
Ba chiar și copiii te pierd din privit.

Când merg ucenicii să ia măgărușul
Și omul, stăpânul îți face pe plac
Apoi sărbătoarea-și întinde arcușul
Strigarea plebeii grăbește urcușul
Și hainele-n drum bucuroși le desfac
Că vine Alesul, ce-i așteptat de-un veac.

Când vin fariseii, geloși și fuduli
Invidia le roade orgoliul
Copii inocenți ce sar peste reguli
Profeți și rabini, sămânță de nobili
Cu priviri pierdute, parcă-i prinde doliul
Dar pietrele cuvântă, proclamând Eroul.

Cum este atunci când privești cetatea
Și glasul profetic te face să plângi
Fii din Legământ, care nu cred Cartea
Călcând în picioare ocazii atâtea
Sortit la pedeapsă, din casă să fugi
Să suferi pedeapsa, călcând peste legi.

Cât har, ce fervoare,
Poporul le gustă în zi de Florii
Doar Domnul își schimbă a feței paloare
Știind c-o să vină potop de durere.
Poporul te-așteaptă ca rege să fii
Dar Cerul jertfește pe Cel din vecii.

Cât har, ce splendoare
Simțim și noi azi, în zi de Florii
Dar Fiul ne vrea, pe toți, pe oricare
Să intri-n grădină, să capeți culoare
Și-apoi la Gabata creștin drept să fii
Că după Golgota, mult har vei primi.

Ce vremi, ce obsesii
Ne vrem cu putere să fim aclamați
Dar de la Florii primi alte lecții
Că azi ești pe culme, apoi nu mai știi
Azi toți te-nconjoara, apoi nu ți-s frați
Prin văile de plângeri ajungem purtați.

Dar drumul Golgotei, mă duce spre Cer
Și vestea învierii mă face să sper.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1217
Opțiuni