Omul trufaș și-ngâmfat
Este-un om nefericit,
E și prost și-ntunecat,
Calea vieții n-a aflat,
E și orb și nesimțit.
Nimeni nu-i mai neiubit.

Nu te-ntinde prea departe
Că te rupi ne-ntârziat.
Nu râvni la stări prea ’nalte,
Care nu ți-s de sus date.
Dacă nu le-ai meritat,
Fii smerit și înfrânat!

N-aștepta nici o răsplată
Pentru care n-ai muncit,
Dacă vrei să nu-ți pierzi locul,
Dacă vrei să nu pierzi totul
Și să mori disprețuit
Cu sufletul nemântuit.

Cui îi place port cu fală
Și să aibă-ntâiul loc
Îi rămâne casa goală
Că mândria îl înșală.
Cui îi place prea mult joc
Îi arde casa fără foc.

Dacă n-ai picioare lungi,
N-alerga tu după hoți.
Nu te-ntinde cât n-ajungi!
Asta fac doar cei nătângi.
Nu te lăuda la toți,
Că-i rușine când nu poți.

Nu te lăuda ’naintea
Cui te știe cine ești,
Că de ai ceva, vei pierde,
Nu vei avea liber, verde.
De ești mic, te mai micești,
Singur ai să te-njosești.

Pisica cu clopoței
Face totul chiar pe dos:
Nu mai prinde șoricei
C-au fugit de zurgălăi.
Omul prea lăudăros
Rar și-aduce vreun folos.

Să nu tocmești cosașul
Care se laudă de dimineață;
Nici prietenul acela care
Prea se vede, singur, mare,
Prea mult te laudă pe față,
Nu-i sincer cu siguranță.

Că marfa bună n-are lipsă
De laudă la vânzător;
Iar hărnicia și virtutea,
După cum ne-nvață Cartea,
Se laudă prin rodul lor
Și-L măresc pe Creator.
Amin.
(Duminică, 14 februarie 2021)