VREMEA ÎNDURĂRII


Tu iei aminte, Doamne, la rugăciunea nevoiașului.
Şi nu nesocotești rugăciunea lui, ai milă-n bunătate.
Din înălțimea sfințeniei Tale priveşti asupra pământului.
Şi auzi gemetele... celor ce cer izbăvirea din moarte.

Tu ai întemeiat în vechime: pământul şi cerurile.
Noi, suntem lucrarea mâinilor Tale. Tu, eşti Olarul!
Reverși lumina binecuvântată, îngrijești semănăturile,
Pui răului un hotar: Tu... Stânca... Lumina... şi Farul!

Eşti milostiv, îndelung răbdător, bogat în bunătate,
Nu ţii mânie pe vecie, nici nu Te cerți fără-ncetare.
Tu... nu ne-ai pedepsit după fărădelegi şi păcate,
Ne-ai izbăvit, în jertfa pe cruce ne-ai dat iertare.

Binecuvântat să fi Doamne, că ai avut milă...
La vremea hotărâtă de Tine, Te vei îndura de Sion.
Mărit în măreție, ne vei învălui cu mantia de lumină.
Şi ne vei purta paşii pe muntele îndurării în Sion.

Bunătatea Ta, Doamne, rămâne mereu aceeaşi.
Şi dacă păzim legământul şi neîncredem în Tine,
Primi-vom puterea bivolului, vom fi ca nişte copilași,
Tu vei fi Stânca noastră... noi vom alerga la Tine.

Sub aripile Tale ocrotitoare, noi găsim alinare,
Cântăm şi mărturisim lucrările Tale minunate.
Să Te laude Doamne... pământul... tot ce are suflare.
Căci Tu eşti Stăpânul şi Tu le-ai creat pe toate!

În vremea hotărâtă de îndurare pentru fiecare...
Prin iubire nemărginită ai fost dus jertfă ca Miel.
În ceas de trezire, să fim gata cu toţi de plecare,
Înțelepțește-ne Dumnezeule! Iubite Emanuel!