Privesc spre munți cu întristare,
În vârf aș vrea să ajung mereu,
Dar cu tristețe stau în vale
Și mă gândesc la Dumnezeu.

El a creat fragila floare
Și bradul falnic l-a creat
Și piatra mică de e-n vale
Și stânca din vârf a creat.

Sunt mică și neînsemnată,
De mă privești, nu dai doi bani,
De Dumnezeu am fost creată
Și El mi-a dat în viață ani.

Sunt jos în vale, n-am putere
Să urc pe stâncile ce dor,
Dar Domnul vede a mea vrere
Și nu mă lasă ca să mor.

Par mică și neînsemnată,
Căci vârful este sus, măreț,
Dar voi ajunge sus îndată
Căci Domnul a plătit un preț.

Privesc în sus și am credință,
Din ceruri Domnul va veni
Și îmi va da, doar biruință
Și muntele eu voi sui.

Cărări abrupte și încurcate,
Nimic în cale nu-mi va sta
Căci am credință că în toate
Doar cu Isus voi câștiga.
Emilia Dinescu