Gradina- își pleacă frunza, tăcută, la pământ;
E noapte fără lună, se- aud doar ploi și vânt.
Sub mantia durerii un om stă prăbușit:
- Îndura- Te, Părinte! Mă iartă ce- am greșit!

-Simt apăsarea morții, e totul in zadar;
Am rătăcit cărarea și nu vad niciun far!
Pe umeri duc povara atâtor zeci de ani:
Urgie, nedreptate, iubire de doi bani!

Când anii mei cei tineri, credeam, că îmi rămân,
Și mi- am făcut din fală, armură și stăpân,
Tu, Cel ce știe toate, Tu, Cel ce iartă tot,
M- ai cercetat, dar timpu- mi șoptea că încă pot

Să merg pe calea largă, să fac tot ce poftesc,
Și să n- ascult de Glasul Preasfânt Dumnezeesc.
Acum, in taina nopții, sub faldul de catran,
Știu c- am pierdut toți anii, și totul este-n van!

Ca cea din urmă slugă, nu prieten și nici fiu,
Vin și îmi plec genunchii in fața Ta, Cel Viu!
Cu trupul sub osânda păcatului murdar,
Dă- mi pace și odihnă și al iertării dar!

Mă- îmbracă în lumină și în Sfânt Sânge curs,
Că toate sunt rispă, iar Tu-mi ești îndeajuns!

#FlorinaEmiliaPîncotan

2022, Aprilie