Atât cât e de sus cerul de pământ,
Atâta-i de departe și al nost' gând
De ce-i dumnezeiesc,
De planul Domnului, în har de ne-nțeles.

O, cât deznădejdea m-a curpins
Și valuri de-nnorare gândul au învins...
Când ceața neagră-a nopții, m-a prins și m-a legat
Tu, Doamne, ești Cel care m-a eliberat!

Când n-am gând de scăpare,
Când sunt trist și-nlăcrimat,
Când nu mai văd scăpare
Și-i gând de renunțat,

Atunci, ca și un Tată,
Cum nu pot să cuprind,
Cu dragoste mă iartă
Și-mi dă puteri să-nving.

Cum pot să spun în versuri ceea ce nu-nțeleg?
O dragoste de Tată, o jertfă far' de preț.
Căci nu este un lucru să poată exprima
Tot harul, tot avântul ce-l aduce-n viața mea,
Ca din praf și din cenușă, din greutăți și rană
El, din nou să mă ridice, a nu știu câta oară...

De unde voi primi eu ajutorul
Dacă nu din mâna Ta?
Nu vor fi nicicând cuvinte
Să cuprinda slava Ta!

Tu cel Mare, Bun și-atotputernic,
Tu, cel plin de har și singurul vrednic
Să primești laudă și toată slava mea
Căci cu braț puternic ai vrut a mă elibera.
Al meu suflet trudit și iarăși apăsat,
Ai ridicat și-ai șters obraz înlăcrimat.

Cum putea-voi, Doamne, îndeajuns a-ți mulțumi?
Mă tem că nu am cum, în veac, cât voi trăi.
Dar știu că ăsta-i harul Tău, asta e slava Ta,
Să lucrezi minunat și cu putere-n viața mea.

De aceea îmi spui încă odat' să nu mă tem
Căci Tu esti cu mine, căci Tu ești Domn suprem!
Și de-or veni valuri și gânduri să lovească,
Nu-i om sau putere pe lume pe Tin' să te oprească,
Din cer a mă veghea,
Căci de rău și necazuri doar Tu mă vei scăpa.

Și știu încă o dată, Doamne, că Tu mi-ai spus așa:
Fii tare, nu te teme, că Eu-s de partea Ta!

Amin!