Ce fericire negrăită,
Să-l ai pe Domnu-n viața ta,
E ca o rază strălucită,
Chiar și în noaptea cea mai grea.

E-o bucurie fără margini,
Pe Domnul să îl întâlnești,
Minunea... e să ai putere,
Să-naintezi când obosești.

Ce dragoste nemărginită,
Am întâlnit pe drumul meu,
Îmi umple inima de doruri,
De cer, de viață... Dumnezeu.

Splendoare ei mă copleșește,
Îmi este-un vis ce-i împlinit,
De-a mă simți de Domnul vieții,
Când singur sunt... eu mult iubit.

Blândețea mare azi răsună,
De după zări se-aude ea,
E-atât de dulce și duioasă,
Îmi vindecă și rana grea.

Și visele ce-s adormite,
Le poate-ndată a trezi,
Blândețea Lui mi-aduce aripi,
Să zbor spre răsărit de zi.

Ce frumusețe lucitoare,
În fața mea îmi stă mereu,
Căci eu privesc doar înainte,
Acolo e doar Dumnezeu.

Îmi lumineaz-a mea privire,
Să văd cât este de frumos,
Al meu Mântuitor și Rege,
E Salvatorul sfânt Hristos.

Cât e de mare-a Lui splendoare,
E peste tot în jurul meu,
Pe El îl văd eu peste toate,
Căci peste toate-i Dumnezeu.

El mută chiar și munții care,
Se-nalț-adesea-n fața mea,
Căci toate sunt ascultătoare,
Doar de puterea ce-i a Sa.

Ce minunat este și glasul,
Care răsună ne-ncetat,
Când el răsună se oprește,
Bătaia vântului uscat.

Oprește vreme-a ce dorește,
S-arunce suflete în văi,
E glasul Celui ce îi strânge,
Când se aude... pe ai Săi.

Cât de frumos este cu Domnul,
Pe brațul cel mângâietor,
Prin negura de suferință,
Mereu îi simt al Său fior.

E minunat să fii în toate,
Biruitor în vreme grea,
E minunat când simți că Domnul,
Mereu este de partea ta.
Amin