Cât de plăcut ești Tu Isuse
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 12/04/2023
Cât de plăcut ești Tu Isuse, prezența Ta ma-nviorat,
În zilele cu lacrimi multe, când eu eram îndurerat.

Mi-a alungat și întristarea, când obosit mă așezam,
Sub ploaia vorbelor deșarte, să le răzbat când nu puteam.

Cât de plăcut ești printre stele, când nopțile sunt lungi și reci,
Te simt atunci atât de-aproape, Tu înspre mine te apleci.

Mi-aduci lumina cea divină, să mă conducă-n noaptea grea,
Să mă oprească ce nu poate, oricât de mult ar încerca.

Cât de plăcut ești printre zorii, care răsar doar minunat,
Dar și-n amurgul ce aduce, splendoarea locului prea-nalt.

Sub razele fierbinți de soare, răcoarea sufletului meu,
Ești Tu iubite-ntotdeauna, izvor de ape Dumnezeu.

Cât de plăcut ești Tu în visul, prin care zbor neîncetat,
Pe aripa iubirii Tale, de Tine este înălțat.

Răzbat și norii plini de ceață, ce-n urmă ei rămân mereu,
Că-n fața mea se vede-ntruna, doar slava Ta sfânt Dumnezeu.

Cât de plăcut ești Tu Isuse, și cât ești Tu de minunat,
La Tine am găsit eu Doamne, tot ce în lume n-am aflat.

Mi-e mângâiere-a Ta prezență, să stau în preajma ei doresc,
Și clipa-n doi aș vrea să fie, ea mult mai lungă Domn ceresc.
Amin
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 167
Opțiuni