Tu ne-ai iubit Isuse, cum nimenea vre-o dată,
Nu ne-a iubit pe lume, căci doar Tu te-ai jertfit,
Doar Tu din slava sfântă, să-nduri aici calvarul,
Și marea suferință, să rabzi ai coborât.

Tu ne-ai iubit Stăpâne, căci ai urcat pe dealul,
Cel plin doar de durere, iertare să ne dai,
Ai stat întins pe-o cruce, când te băteau în cuie,
Tăcut... fără de murmur, s-ajungem toți în Rai.

Tu ne-ai iubit iubite, în toate-ntotdeauna,
La Tine nici-o clipă, aici nu te-ai gândit,
Când te loveau cu biciul, când te scuipa mulțimea,
Dar și atunci când Doamne, cei răi te-au răstignit.

Și-atunci când doar cu pietre, lovit erai de oameni,
Sub ele către ceruri, mereu Doamne priveai,
Ai mijlocit la Tatăl, ca să ne dea salvare,
Căci Tu chiar și sub pietre, mereu doar ne iubeai.

O cât este de mare, iubirea Ta divină,
E fără ea de margini, căci Tu și azi de sus,
Privești spre noi cu milă, cobori lângă acela,
Ce are-o grea povară, în viață el de dus.

Cobori lângă ființa, cea plină de suspine,
Lângă sufletul care, e-atât de-ndurerat,
Și inima zdrobită, de Tine-i mângâiată,
Căci plin ești de iubire, ești Cel mai minunat.
Amin