De ce ți-e inima azi tristă,
De ce din dragoste-ai pierdut,
Căci nu mai arzi azi de iubire,
Cum mă iubeai la început.

De ce îți pierzi nădejdea vie,
Nu mai alergi cum alergai,
Sub ploi de vorbe fără viață,
Pe margine de cale stai.

De ce în adieri te clatini,
Și în pustiu descurajezi,
Întorci privirea înspre lume,
Eu sunt în față... doar să crezi.

Eu sunt Acel care pe nume,
La mântuire te-am chemat,
Dar astăzi ești în alergare,
Copile drag... descurajat.

Tu ia aminte astăzi bine,
Și să asculți de glasul Meu,
Căci Cel ce ție îți vorbește,
Nu este-un om... sunt Dumnezeu.

Eu vin să-ți spun copile ție,
Lângă cuvânt tu să rămâi,
Doar El îți poate da putere,
S-aprindă dragostea dintâi.

Rămâi numai lângă scriptură,
La-nvățătura ce-am lăsat,
Doar ea-ți va arăta cărarea,
Spre locul către-al Meu Palat.

Nu vreau ca să te pierzi copile,
Eu vreau să te ridici acum,
Pe urma care am lăsat-o,
Când biciuit eram pe drum.

Ridică-te din deznădejde,
De sus în dar tu ai primit,
Doar una vie și credința,
Că ești de Mine mântuit.

Nu merge-agale pe cărare,
Grăbit să-ți fie pasul tău,
Să nu rămâi în nepăsare,
Ea este-o stare-a celui rău.

Nu fi-ntristat căci bucurie,
Eu ție-ți sunt... mereu voi fi,
Din dragoste dumnezeiască,
Vreau astăzi a te-nveseli.

Rămâi pe stâncă în picioare,
Tărie-ți sunt... nu părăsesc,
Ființa ta în nici-o vreme,
Căci drag copile te iubesc.
Amin