Iartă-mă... este cuvântul,
Ce mereu vreau să-l rostesc,
Căci o lungă vreme Doamne,
Nu am vrut să te slujesc.
Rătăcind în lumea largă,
Rob pământului mereu,
Ce m-a dus așa departe,
De iubire Domnul meu.

Iartă-mă de nepăsarea,
Care doar ne-a despărțit,
Care-o mare răzvrătire,
Ea în mine-a zămislit,
Rădăcina ei doar ură,
Încolțea-n inima mea,
Ca să te cunoască Doamne,
Niciodată nu vroia.

Iartă-mă iubit Părinte,
Este tot ce vreau acum,
O căință mă frământă,
Iartă-mă doar vreau să-ți spun,
Că deșertăciunea lumii,
Sub picioare ea mi-a fost,
Ce m-a-ndepărtat de Tine,
Fără să îmi dea vre-un rost.

Iartă-mă c-a mea privire,
Niciodată nu privea,
Către zările din care,
Ajutorul îmi venea,
N-am crezut a Ta iubire,
Ce mereu mi-ai dăruit,
Care chiar în lumea largă,
Ea mereu doar m-a păzit.

Iartă-mă... este dorința,
Ce o am Doamne mereu,
Vreau să merg doar pe-a Ta urmă,
Preaiubite Dumnezeu,
Nimeni să nu mă despartă,
De tot azi ce-am cunoscut,
Tu ești tot... și vreau în viață,
Să te am mai mult... mai mult.

Iartă-mă și-a Ta iertare,
Să o simt eu mult aș vrea,
Ca să pot spre nemurire,
Zi de zi a-nainta,
Iartă-mă... asculta-mi glasul,
Ce te strigă ne-ncetat,
Glasul inimii ce bate,
Pentru Tine Împărat.
Amin