De încercări de ce te temi? , dar și de strâmtorare? ,
Nu Eu ți-am fost copile drag, mereu o alinare?

N-am stat de veghe-n vremi când tu, te odihneai în noapte? ,
Când toți de tine se-ascundeau, Eu nu ți-am stat aproape?

De ce-n suspin tu te scufunzi, când Eu sunt fericire,
Eu inima ta am umplut, cu dor de nemurire.

În ea am pus doar bucurii, dar tu cu întristare,
Azi te hrănești și verși mereu, doar lacrimi ce-s amare.

De ce în deznădejde cazi, asculți de necredință,
Când doar la Mine este tot, copile cu putință.

Spre Mine tu nu mai privești, sleit ești de putere,
Și ai uitat că pot veni, de sus cu mângâiere.

Azi strig din ceruri ne-ncetat, căci văd Eu greul tău,
Uitat nu ești... nici nu ai fost, ești fiu de Dumnezeu.

Eu te-am ales ca tu să fii, în Țara cea de sus,
Ridică-te din praf acum, sunt toate la apus.

Ți-aud suspinul tău adânc, și vreau să te-ntăresc,
Cu-a Mea privire Eu pe drum, mereu doar te păzesc.

Să nu te temi când va veni, din nou vre-o încercare,
Mereu cu tine Eu voi fi, prezent cu-a Mea-ndurare.

Eu lupt în lupte ce vin, izvorul tău Eu sunt,
Lumina ce îți luminez, ființa pe pământ.

Tu nu fi trist Eu astăzi vin, să-ți dau înviorare,
Puteri ca tu... din nou să stai, copile în picioare.
Amin