Doamne Dumnezeul nostru,
Cât de minunat Tu ești,
Cerurile și pământul,
Toate Tu le stăpânești.

Când spre stele mi-e privirea,
Mă întreb mirat mereu,
Cât de mare e lucrarea,
Ce-ai facut-o Dumnezeu.

Vad cum apele întinse,
Le despărți când poruncești,
Vad furtunile și vântul,
Cum Tu Doamne le oprești.

Vad cum soarele răsare,
Pentru a ne lumina,
Văd cât este azi de mare,
Mila și iubirea Ta.

Munții dai Tu la o parte,
Căci de dragoste ești plin,
Pasul ca să nu-mi oprească,
Cât eu sunt un pelerin.

Ești izvor de apă vie,
Când zăduful e aprins,
Dragostea Ta minunată,
Este ea de necuprins.

Luna-n miezul cel de noapte,
Lumineaz-așa frumos,
Este-adusă printre stele,
Doar de mâna Ta Hristos.

Printre-a lor sclipiri Isuse,
Doar Tu mă conduci mereu,
Ca s-ajung până în clipa,
Când revii Tu Domnul meu.

Doamne Dumnezeul nostru,
Cât de minunat Tu ești,
Peste toate doar pe Tine,
Eu te văd căci strălucești.

Nu mă satur nici-o clipă,
Înspre Tine să privesc,
Am un foc de dor de Tine,
E aprins... căci te iubesc.

Sufletul flămând îmi este,
Numai după harul Tău,
Zi de zi să-l am pe cale,
E dorința ce-o am eu.

Și de frumusețea care,
Este numai doar a Ta,
Nu pot eu în nici-o clipă,
Doamne a mă sătura.
Amin