Sub ploile ce sunt mărunte,
Un fir de iarbă a crescut,
Ce-așteaptă razele de soare,
Căci vrea să crească mult mai mult.

Hrănit el este și de neaua,
Care coboară fulguind,
Este-ntarit chiar și de vântul,
Ce bate-adesea fluierând.

Printr-un zăduf trecut e firul,
Dar e mereu el adăpat,
Din stâncă vieții care are,
Izvorul cel ce-i nesecat.

Chiar de-i călcat el în picioare,
Mereu e ridicat de sus,
De mâna cea biruitoare,
Ce-a fost străpuns-a lui Isus.

Sub stelele strălucitoare,
Așteaptă plin de-un mare dor,
Sa vină iarăși răsăritul,
Cu apa vie de izvor.

Sub clarul cel de lună plină,
Nu are teamă niciodat,
El știe că și-n noaptea lungă,
Este-ngrijit de-un Împărat.

El știe că-i într-o grădină,
În care este Gradinar,
Acel ce l-a sădit cu grijă,
Că să nu fie-un fir hoinar.

Când e setos... aduce ploaie,
Când e flămând este hrănit,
Căci Dumnezeu e Grădinarul,
De El e firul îngrijit.

De treci și tu prin anotimpuri,
Ce viața poate-a le avea,
Să fii ca firul cel de iarbă,
Ce doar spre ceruri el privea.

Fii verde chiar și-n vremi ploioase,
Sub razele fierbinți ce sunt,
Încrede-te ca el căci singur,
Nu ești tu pe acest pământ.

Să nu te temi de frigul iernii,
De arșița ce va veni,
O aripă de sus se-ntinde,
De-asupra ta... oriunde-ai fi.

Te va păzi căci în gradina,
Acelui mare Împărat,
Ai fost sădit doar din iubire,
Și te-ngrijește ne-ncetat.
Amin