De Tine nu mă las Isuse,
Și niciodat nu voi lăsa,
Să mă cuprindă deznădejdea,
Să mă doboare ce ar vrea.

Cununa cea nevestejită,
Din mâna Ta vreau s-o primesc,
Alerg... alerg... alerg iubite,
Și niciodat nu obosesc.

Mă țin de poala hainei Tale,
Când urlă un întreg adânc,
Iubirea ce ți-o port eu Doamne,
În inimă mereu o cânt.

Răsună ea și printre lacrimi,
Care nu vor parc-a seca,
Îmi întristează a mea față,
Dar și atunci o voi cânta.

Mă-ncred mereu doar în cuvântul,
Cu stropi de sânge ce l-ai scris,
Căci am văzut și împlinirea,
Acelor care le-ai promis.

Am auzit atâtea lanțuri,
Cum au căzut în jurul meu,
Când m-ai salvat din gheara celui,
Ce m-a legat sfânt Dumnezeu.

Privesc mereu numai spre zare,
Aștept tăcut venirea Ta,
Vreau cele ce sunt trecătoare,
Ca să rămână-n urma mea.

Să urc pe razele de soare,
Cum roua urcă-n zori de zi,
Și să rămân aș vrea o floare,
Ce nu se poate ofili.

Mă țin de mână Ta străpunsă,
Suspin de jale și de dor,
Dar nu mă las de Tine Doamne,
Eu vreau să urc... nu să cobor.

Și-n trecerea de vremi o clipă,
Fără de Tine nu aș vrea,
Ca eu să fiu... căci vreau la capăt,
Ca să pășesc în slava Ta.

Fiorul strâns care ne leagă,
În jurul meu e-nfășurat,
Căci nu aș vrea eu niciodată,
De Tine ca să mă despart.

Ești Dumnezeul mântuirii,
Ce îl doresc și mult aș vrea,
Ca la a doua revenire,
Să fiu și eu... mireasa Ta.
Amin