Mi-ai vorbit cu glas de înger,
Blând, duios, fermecător,
Și prin valea umbrei morții,
M-ai condus la un izvor,
La pășuni îmbelșugate,
M-ai condus când eu treceam,
Printre rândurile vieții,
Când adesea suspinam.

Mi-ai vorbit în umbra serii,
Stelele când așezai,
Sus pe cerurile-nalte,
Luna când o răsăreai,
Locul plin ce-i de odihnă,
Pentru mine-ai pregătit,
Ca în răsărit de soare,
Să pot fi eu odihnit.

Glasul Tău mie-mi vorbește,
Zi și noapte ne-ncetat,
Chiar tăcerea când se lasă,
Îl aud... e neschimbat,
La pășuni ce-s înverzite,
Sunt mereu de el condus,
De-acel glas ce se aude,
Este glasul Tău Isus.

Este cel care mă strigă,
De iubire sunt strigat,
La acele nesfârșite,
Eu de Tine sunt chemat,
Glasul Tău îmi dă nădejdea,
Zorilor din răsărit,
Căci Tu cu un glas de înger,
Doamne mie mi-ai vorbit.

Mi-ai vorbit cum poate cerul,
Celor triști el a vorbi,
Mi-ai vorbit cum doar un Tată,
Fiu-și poate liniști,
Alinându-mă cu glasul,
Cel milos și-nduioșat,
Ca să pot ieși din locul,
Cel adânc și-ntunecat.
Amin