Jertfiți-vă doar pentru Domnul,
Voi pentru El să suferiți,
Să nu vă fie-o clipă teamă,
Cu El în lupte biruiți.
Jertfiți-vă pentru răsplata,
Ce v-o va da El... Dumnezeu,
Acolo unde niciodată,
Nu va fi timpu-acesta greu.
Jertfiți-vă cu ascultare,
Plăcută este-n fața Sa,
Și viață sus în cer El vouă,
La fiecare va va da.
Nu stați în nepăsare astăzi,
Căci pentru cei nepăsători,
Nu este loc în locul care,
L-a pregătit El după nori.
Fiți ca o jertfă doar plăcută,
Cu o trăire pe pământ,
Așa cum a avut-o Domnul,
Pe dealul Golgota urcând.
În haina alb-a umilinței,
Să vă-mbrăcați voi zi de zi,
Să fiți recunoscuți de Domnul,
În ziua când va reveni.
Jertfiți-vă cât se mai poate,
La ușă bate El acum,
Aproape este revenirea,
Aproape-i capătul de drum.
Jertfiți-vă și jertfa voastră,
Să fie de-un miros plăcut,
Ca la sfârșit s-aveți voi parte,
Cu toți de noul început.
Amin